Cuvinte călătoare (XI). Cafele, dulcețuri și șerbeturi

Zaiafet, chiolhan, chindie, praznic, ospăț mare cu lăutari, petreceri de tot felul, cu mesele întinse și butiile pregătite să li se dea cep. Românul a știut dintotdeauna să petreacă, născocind pentru asta câte și mai câte prilejuri, de la Lăsata Secului la onomastica unui fin mai chivernisit ori de la nașterea unui prunc la pomenirea unui strămoș de vază ce va fi lăsat familiei cheagul și bunăstarea.

Obiceiuri levantine: cafea, dulceață, narghilea, siestă

La curțile domnești și boierești, ospețele se terminau cu oarece dichis, la care prostimea nici nu îndrăznea să viseze : fețe domnești, Mitropolit, arhierei, boieri sau oaspeți picați peste noapte, toți se nărăviseră la obiceiuri levantine : cafea, dulceață, narghilea și siestă.

Șerbeturi, cofeturi, filigene cu cafea arabica

La urma ospățului nu lipseau șerbeturile și cofeturile, tăvile cu baclavale, zahărul de la Veneția, vinurile dulci din Franța, bombele de înghețată și nici filigenele cu cafea arabica însoțite neapărat cu dulceață din gavanoasele umplute peste an. Servirea șerbetului era o dovadă de înaltă considerație pentru oaspeții cu caftan, fiind urmată de stropirea cu apă de trandafiri.

Boierii stăteau tolăniți pe sofalele înșirate de-a lungul camerei și se desfătau cu dulceață de portocale sau își potoleau setea cu o bragă sau cu un lichior. O mână ușoară, subțire, aducea pe o tavă de argint un pahar de apă proaspătă, chiseaua cu dulceață, farfurioarele și lingurițele.

Cafegiul, ibricul de cafea și narghileaua

Cafegiul intra apoi cu tava sa pe care tronau ibricul de cafea și filigenele* împreună cu suporturile.

Toropiți de căldură și de vinul ghiurghiuliu, băut cu burta nu cu păhărelul, de vutci, de țuiculiță învechită și de palincă cu mărgelușe, cu ochii pe jumătate închiși, boierii trăgeau din ciubuc (adică acea lulea lungă din lemn de cireș sau de iasomie, cu imamea de chihlimbar încrustată în argint și sidef de-i mai zicea și narghilea).

Tabietul „tractației” cu cafea și prima cafenea din București

Tabietul „tractației”  cu cafea începe să apară în izvoadele noastre încă din secolul al XVII-lea, fiind des pomenit în memoriile lui Paul de Alep sau ale altor călători străini din veacul cu pricina. Pe la 1667, se vorbea pentru prima dată în Bucureștii blagosloviți de toate bogățiile lumii și de o cahvenea ținută de un fost oștean din Constantinopole, în apropiere de Biserica Doamnei.

Mai apoi, peste câțiva ani, cronicele pomenesc de cahveneaua de pe Podul Beilicului (Calea Șerban Vodă de acum), deschisă  zi și noapte, fără încetare, în locul de adăpost ( caravanserai) al musafirilor veniți de la Țarigrad (Constantinopol).

Acuarela de Amedeo Preziosi

Etimologia cuvântului „cafea”

În perioada creării terminologiei culinare românești secolul XVII, eram cu fața întoarsă mai mult către Orient. În epoca fanariotă, a fost adoptată gastronomia orientală și, de aceea, cuvintele luate din turcă și greacă ocupă un loc de seamă în bucătărie.

„Cafea” este un cuvânt intrat în limba română din limba turcă. Originea îndepărtată a acestui cuvânt se află în arabul „quahwek” (care înseamnă „stimulant, putere sau vigoare”), turca fiind limba prin intermediul căreia au ajuns în limba română cuvintele orientale (arabe, persane).

*filigea:  Ceașcă (turcească) de cafea neagră, fără toartă (fixată într-un suport)

Bibliografie:

Marius Sala, “101 cuvinte moștenite, împrumutate și create“, Ed. Humanitas, 2010,

Constanța Vintilă-Ghițulescu, „Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească, 1750-1860”, Ed. Humanitas, 2015,

www.keralita.ro

www.dexonline.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Your email address will not be published.

*

code