„O tartă de cofetărie ornamentală” (Dali)
Gaudi a fost un personaj irepetabil. Arhitectura lui Gaudi, senzuală, blândă și erotică, incită la atingere. Este ca o « tartă de cofetărie ornamentală », cum spunea Dali în articolul său intitulat « Despre frumusețea înspăimântătoare și comestibilă a arhitecturii Modern Style », publicat în 1933 în revista suprarealistă Minotaure.
Opera gaudiană conține ecouri vagi ale renumitelor « pièces montées » din ciocolată, glazură și caramel create de legendarul Antonin Carême pentru banchetele țarilor, ale regilor și împăraților. Cel mai vestit ciocolatier din Catalonia zilelor noastre, Christian Escribà, construiește și modelează din când în când reproduceri atente ale caselor lui Gaudi, în semn de omagiu adresat maeștrilor săi, cei doi Antonio (Carême și Gaudi).
La începutul lui 1901, Josep Batlló Casanovas, un bogat industriaș barcelonez, a cerut voie de la primărie să-și demoleze casa și să-și construiască alta. Ideile industriașului barcelonez se inspirau din construcțiile florentine sau venețiene, din goticul catalan și din reședințele baronilor scoțieni.
O avalanșă multicoloră de plăci ceramice
În 1904 au început lucrările la Casa Batlló cu Gaudi care, asemenea unui pictor, și-a imaginat o clădire in culori, concepută în întregime din ceramică sau email, ca să răspundă constant și variat felului în care se reflectă lumina soarelui mediteranean.
La începutul lui 1906, Casa Batlló a fost terminată și ea rămâne și astăzi una dintre cele mai inspirate construcții din Barcelona. Împreună cu Josep Maria Jujol, arhitectul transformă un anodin bloc de locuințe într-o avalanșă multicoloră de plăci ceramice care intră într-un contrast abrupt cu piatra rece a balcoanelor în formă de cranii, cu un acoperiș a cărui siluetă reprezintă spinarea unui dragon, în loc de solzi fiind olane.
Casa se află într-o zonă de pe Paseig de Garcia cunoscută localnicilor drept „Manzan de la Discordia” (Cvartalul Discordiei), întrucât fiecare dintre cele cinci clădiri învecinate ilustrează câte un aspect al stilului modernista.
Casa Batlló – Casa Oaselor
Locuitorii o numesc « Casa Oaselor » pentru că are o calitate organică și scheletică. Partea de sus este decorată cu un val de culori care seamănă cu solzii unui dragon. Sub solzi, motive și mai colorate folosesc tehnica trencadis, preferată de Gaudi, un tip de mozaic care utilizează pătrate sparte, pietre, marmură și sticlă. Balcoanele seamănă cu niște cranii sau cu niște măști iar coloanele cu niște oase unesc ferestrele mari de la etajul nobil. Ceva magic se află în interior.
Este foarte greu de găsit o linie dreaptă în spațiosul etaj al Casei Batllò, ale cărei stucaturi, lambriuri și dale nu lasă niciun moment privirea să se odihnească : din sălița cu șemineu în formă de ciupercă, trecem în salon unde s-ar zice că un uriaș a trasformat tavanul într-o bulboană.
Casa Batlló este o apologie a fericirii, un tablou de inspirație marină, o lume onirică ce evocă natura și fantezia.
Fațada este poarta de intrare în acest univers de simboluri și când o contemplăm, vorbim deopotrivă cu lumina și cu culoarea.
Când a creat fațada, exuberantă și marină, Gaudi s-a comportat ca un pictor liber și fericit. A adăugat sculpturi involuntare, materiale reciclate și obiecte decontextualizate pe care le-a transformat în artă. Atunci când pe fațadă cade prima rază de soare a dimineții, strălucirea îi dă viață, precum o mișcare armonioasă și echilibrată, si devine un element viu în peisajul urban.
Casa Batlló – Casa Dragonului
Casa Batlló a fost cunoscută drept Casa Oaselor sau Casa Dragonului. Partea superioară a fațadei, care seamănă cu spatele unui dragon, traversată de crucea cu patru brațe nu e altceva decât o aluzie la mitul Sfântului Gheorghe (Sant Jordi), patronului Cataloniei. Din această perspectivă, concepția acoperișului ar simboliza sabia înfiptă în dragon iar coloanele sub formă de oase ar aminti de victime.
„Nuferii” lui Monet
Alții au văzut în Casa Batlló un peisaj acvatic care amintește de „Nuferii” lui Monet, din cauza culorilor, a ceramicii și a fragmentelor de sticlă spartă.
Gaudi nu și-a explicat niciodată opera, a condus lucrările la fațadă din afară, fără planuri precise, așa cum făcea de obicei. Ne-a lăsat astfel o casă plină de simboluri, un imaginar fantastic, un tablou care povestește o istorie de nedescifrat.
Bibliografie:
Gijs van Hensbergen – Gaudi. Povestea unui geniu solitar: inspirat, imprevizibil, generos și unic, Baroque Books & Arts, 2016.
Gijs van Hensbergen – Sagrada Familia, Baroque Books & Arts, 2018.
Fotografii din arhiva personala (aprilie 2019)
Comentarii recente